Copilul acceptat/neacceptat

Dragi părinţi,

Vă prezentăm, mai jos, caracteristici pentru identificarea tipului de relaţie părinte–copil, din perspectiva acceptării/ neacceptării. (P. Osterrich, apud E. Vrăsmaş, 2002). Lecturaţi-le şi încercaţi să identificaţi tipul de relaţie, în aceste descrieri. Dacă credeţi că e necesar, consultaţi-vă cu educatoarea şi elaboraţi, împreună, o strategie de abordare a copilului, astfel încât relaţia dv. cu copilul să îi asigure acestuia echilibru emoţional.
COPILUL ACCEPTAT
Este creativ, liber, denotă spontaneitate, inventivitate şi originalitate.
Manifestă autonomie, independenţă, capacităţi de a se descurca singur, deschis pentru comunicare şi relaţii cu cei din jur.
Are capacităţi de lider, tinde să se impună în grup.
Manifestă perseverenţă şi curaj în atingerea scopurilor şi dezinteres faţă de sarcinile neimportante.
Posedă autoritate, forţă de concentrare, capacităţi de autoapărare şi o anumită doză de agresivitate exteriorizată.
Posedă o individualitate evidentă şi caută activ să se afirme în mediul social apropiat lui. Preferă jocurile creative.
Prezintă un nivel de aspiraţii înalt, manifestă dorinţa de a fi recunoscut, de a cunoaşte lumea şi de a înfrunta dificultăţile.
COPILUL NEACCEPTAT
Este închis, necomunicativ.
Manifestă agresivitate, brutalitate, e pus pe ceartă, se joacă mai mult singur, este respins deseori de colegi şise izolează.
Este partener ineficient de joacă. La fel se comportă şi în activităţi comune cu adulţii sau copiii de aceeaşi vârstă. Se supără când pierde.
Este dezordonat, neatent. Are stări de anxietate şi frustrare, este nesigur de propriile forţe.
Caută simpatia semenilor pe diferite căi (uneori neadecvate: o face pe bufonul sau pe eroul).
Se cramponează de adulţi. Se teme de părinţi, considerându-i duri, ostili, severi. Poate avea dereglări de limbaj şi/ sau de comportament.
Se îmbolnăveşte frecvent, manifestă tristeţe, disperare, sarcasm şi pesimism. Îşi reprezintă viitorul vag şi confuz.